Scaderea glicemiei poate fi tranzitorie la:
- cei nascuti inainte de termen,
- cei nascuti la termen dar cu greutate mica,
- cei cu suferinta la nastere sau cu afectare imediat ulterioara (hemoragie, infectii),
- cei nascuti din mame cu diabet zaharat.
Scaderea glicemiei poate fi permanenta la cei care au afectarea pancreasului sau a unor enzime implicate in producerea sau distrugerea glucozei.

Hipoglicemia neonatala poate fi usoara sau severa ducand la convulsii, coma, afectare cardiaca.

Este foarte important ca mamele sa cunoasca faptul ca un copil foarte mic trebuie hranit la un interval de maximum 4 ore. O somnolenta excesiva ar putea fi un semn de hipoglicemie.

Convulsiile hipoglicemice se instaleaza practic doar atunci cand dintr-o cauza sau alta glicemia scade ducand la hipoglicemie.

vezi si: Ghid de diagnostic si tratament al hipoglicemiei neonatale

Valorile magneziului care ar putea duce la convulsii sunt sub 1,3 mg/dl.

Exista o forma familiala a scaderii magneziului in perioada de nou nascut care apare mai frecvent la baieti si care se poate manifesta prin convulsii si coma.

Hipocalcemia ar putea aparea mai frecvent la:
- copii prematuri (nascuti inainte de termen),
- copii dismaturi (nascuti cu greutate mica la nastere),
- copii nascuti din mame cu diabet zaharat (vezi si: ghid diabet zaharat),
- copii cu afectare respiratorie la nastere,
- copii sub 28 zile de viata alimentati cu lapte de vaca,
- copii care nu au glande paratiroide,
- copii din mame cu hiperparoidism.
Incetarea crizelor se obtine prin administrare de calciu intravenos. In cazul convulsiilor hipocalcemice, prognosticul este bun, copii nu raman cu sechele.

Un rol important il are pisica, ea fiind gazda acestui parazit, deoarece materiile fecale eliminate de ea pot contamina apa, solul, legumele si fructele. Chistii acestui parazit, se gasesc in carnea animalelor.

Copilul este afectat prin transmiterea infectiei de la mama in timpul sarcinii. Foarte rar daca mama a fost infectata inainte de a fi gravida, boala devine activa in timpul sarcinii si afecteaza fatul. Rareori s-a identificat infectarea consecutiva a doua sarcini.
Cel mai frecvent, infectia este dobandita in trimestrul III de sarcina si duce la afectarea oculara a copilului.
Daca infectia se manifesta la nou nascut, este severa, afectand atat creierul cat si alte organe: ficat, splina, ochi.
La nivel cerebral poate aparea meningoencefalita acuta, hidrocefalie, calcificari cerebrale. Consecintele acestor leziuni, sunt: epilepsie, retard motor si psihic, microcefalie.
Cei care nu au semne clinice la nastere, trebuie sa fie urmariti oftalmologic, deoarece afectarea retinei secundare infectiei se poate manifesta si in adolescenta.
Este foarte importanta testarea femeilor gravide la prima vizita prenatala. Retestarea mamelor se face chiar la o luna in unele tari cum ar fi Franta unde infectia este foarte frecventa sau la trei luni in alte tari.
In functie de prezenta sau absenta unor anticorpi specifici toxoplasmei se ia decizia continuarii investigatiilor pentru a evidentia afectarea fatului, si in functie de acest lucru urmarea unui tratament sau chiar intreruperea sarcinii.

Deoarece consecintele acestei boli sunt atat de importante este esential prevenirea ei,
- ingestia de carne bine preparata termic,
- evitarea contactului fecalelor de pisica,
- spalarea pe maini dupa contactul cu solul,
- spalarea corespunzatoare a legumelor si fructelor.

Toxoplasmoza reprezinta infestarea cu toxoplasma.

- prin nastere, daca aceasta se  face prin cai naturale,
- prin alaptare, (infectia cu citomegalovirus a fost identificata foarte rar prin alaptare),
- prin transfuzii de sange.

Boala se poate manifesta in momentul nasterii copilului, fiind severa, afectand atat creierul (meningita, encefalita, convulsii), cat si alte organe (ficatul – hepatita, plamanul – pneumonie, rinichiul – nefrita, intestinele – enterita).

Majoritatea cazurilor de infectie cu citomegalovirus sunt fara simptome la nastere. In putine cazuri pot aparea ulterior semne in primii 2 – 4 ani de viata.

Dintre caracteristicile acestei boli, trebuie amintite:

- craniu de dimensiuni mai mici,
- surditate,
- retard in dezvoltarea motorie,  retard in dezvoltarea psihica si a limbajului,
- dificultati de invatare,
- probleme cu vederea.

Cu cat boala este mai severa la nastere, cu atat consecintele ei sunt mai importante.

Diagnosticarea bolii in Romania se face pe baza examenului clinic si a prezentei de anticorpi impotriva citomegealovirusului in sange si in lichidul cefalorahidian. Exista doua tipuri de anticorpi JpM si JgG. Anticorpii JpM indica o boala acuta, iar prezenta anticorpilor JgG indica boala cronica.

Anticorpii JgG (+) la mama si la copil nu inseamna neaparat prezenta bolii (Infectiei cu citomegalovirus) la copil; acesti anticorpi ar fi putut trece de la mama la copil si ei persista pana la 6 luni. Din acest motiv, testul trebuie repetat dupa ce copilul implineste varsta de 6 luni.

Anticorpii IgM nu trec de la mama la copil teoretic, prezenta acestor anticorpi (+) indica boala acuta la copil dar pot exista si reactii false (+).

Daca copilul dumneavoastra sufera de aceasta boala, el ar trebui sa fie sub supravegherea medicului pediatru si neurologului deoarece acestia stiu cat de des sa va trimita la alte controale si stiu cum trebuie sa il urmareasca.

Deoarece medicamentele antivirale pentru tratarea acestei boli au numeroase reactii adverse, sunt folosite limitat in tratamentul copiilor sau a gravidelor care sufera de boala.

Ar fi importanta prevenirea imbolnavirii mamei dar acest lucru este mai greu deoarece transmiterea infectiei, in timpul sarcinii se face respirator. Daca apare o intarziere in dezvoltarea motorie sau psihica a copilului, gimnastica medicala si stimularea cognitiva este importanta.

2. Compozitia calitativa si cantitativa MINIRIN MELT 60µg, o unitate dozata de liofilizat oral contine acetat de desmopresina 60µg

3. Forma farmaceutica : Liofilizat oral

4. Date Clinice

4.1 Indicatii terapeutice
Minirin MELT este indicat in: diabet insipid de origine normala; enurezisul primar nocturn la copii cu varsta de peste 6 ani cu capacitate normala de concentrare a urinii, dupa eliminarea unei patologii organice subiacente; tratamentul simptomatic al nicturiei asociate poliuriei nocturne la adultii cu varsta sub 65 ani.

4.2 Doze si mod de administrare
Doza optima de Minirin MELT se stabileste individual. Minirin MELT 60µg corespunde unui comprimat de 0,1 mg, Minirin MELT 120µg corespunde unui comprimat de 0,2 mg, iar Minirin MELT 240µg corespunde unui comprimat de 0,4 mg.
Se administreaza de preferat, la aceiasi ora, inainte de mese. Alimentele pot reduce intensitatea si durata efectului antidiuretic la doze mici a desmopresinei.
Diabet insipid central: doza initiala recomandata pentru adulti si copii este de 60µg desmopresina acetat de 3 ori pe zi, sublingual. Dozele se ajusteaza apoi in functie de diureza. Doza zilnica variaza intre 120µg si 720µg acetat de desmopresina. Pentru cei mai multi pacienti, schema optima de tratament este de 60µg – 120µg acetat de desmopresina, sublingual, de 3 ori pe zi. In cazul aparitiei semnelor de retentie hidrica/hiponatremie, tratamentul trebuie intrerupt si ulterior dozele se ajusteaza.
Enurezis primar nocturn: doza initiala recomandata este de 120µg acetat de desmopresina, administrata la culcare. Doza se poate creste pana la 240µg in caz in care doza initiala este insuficienta. In timpul tratamentului se impune restrictie lichidiana. In cazul aparitiei semnelor de retentie hidrica/hiponatremie (cealee, greata/varsaturi, crestere in greutate si, in cazuri severe, convulsii) tratamentul se intrerupe pana la recuperare completa. La reluarea tratamentului este necesara restrictie lichidiana.
Evaluarea privind necesitatea continuarii tratamentului se realizeaza dupa trei lui de tratament, la cel putin o saptamana dupa intreruperea tratamentului.
Nicturia: doza initiala recomandata este de 60µg acetat de desmopresina sublingual, administrata la culcare. In cazul unui raspuns ineficace, dupa o saptamana, se poate creste la 120µg si apoi la 240µg, la intervale de o saptamana. In timpul tratamentului se impune restrictie lichidiana. La pacientii cu nicturie, pentru diagnosticul poliuriei nocturne, trebuie efectuat un grafic frecventa mictionala/volum pentru cel putin 2 zile si nopti, inaintea initierii tratamentului. O cantitate de urina in timpul noptii care depaseste capacitatea vezicii urinare sau depaseste 1/3 din cantitatea de urina din 24 ore este definita ca poliurie nocturna.
La varstnici: peste 65 ani initierea tratamentului cu Minirin MELT nu este recomandata. Concentratia plasmatica a sodiului trebuie determinata inainte de inceperea tratamentului si la 3 zile dupa initiere sau la cresterea dozei. In cazul aparitiei retentiei hidrice/hiponatremiei (cealee, greata/varsaturi, crestere in greutate si, in cazuri severe, convulsii) tratamentul se intrerupe pana la recuperarea completa a pacientului. La reluarea tratamentului este necesara restrictie lichidiana. Daca dupa patru  saptamani nu se obtin efectele clinice dorite, tratamentul se intrerupe.
Eficacitatea si siguranta administrarii desmopresinei la copii sub 6 ani nu a fost stabilita.

4.3 Contraindicatii
- hipersensibilitate la acetatul de desmopresina sau la oricare dintre excipientii medicamentului;
- insuficienta cardiaca cunoscuta sau suspectata;
- alte afectiuni ce necesita tratament diuretic;
- isuficienta renala severa (clearance-ul creatininei <50ml/min);
- sindromul secretiei inadecvate de ADH (SIADH);
- hiponatremie cunoscuta;
- polidipsia habituala sau psihogenica (cu producerea de urina peste 40 ml/kg si 24 ore);
- afectiuni in care restrictia hidrica nu poate fi respectata: tulburari cognitive severe, demente, afectiuni neurologice;
- boala von Willebrand tip II B;
- etilism;
- nicturia la pacienti cu varsta peste 65 ani (risc crescut de hiponatremie).

4.4 Atentionari si precautii speciale pentru utilizare
La pacientii cu incontinenta urinara, cauze organice de crestere a frecventei mictiunilor si nicturie (de exemplu: adenom de prostata, infectii urinare, litiaza vezicala, tumori vezicale), polidipsie si diabet zaharat neechilibrat, trebuie tratata cauza de baza.
In caz de insuficienta corticosuprarenala sau tiroidiana, acestea trebuie corectate inaintea inceperii tratamentului cu Minirin MELT si pe toata durata sa pentru a evita aparitia unei intoxicatii cu apa.
La pacientii varstnici, la cei cu tulburari cardiovasculare (cardiopatie ischemica, hipertensiune arteriala, infarct miocardic in antecedente) si la cei cu functia renala scazuta Minirin MELT trebuie administrat cu prudenta si dozele trebuie ajustate daca este necesar, in bolile renale cronice efectul antidiuretic al medicamentului Minirin MELT este mai scazut decat in mod normal.
La pacientii cu fibroza chistica, administrarea acetatului de desmopresina se face cu prudenta datorita dezechilibrelor hidro-electrolitice existente.
La pacientii cu risc de crestere a presiunii intracraniene administrarea de Minirin MELT se face cu prudenta.
In tratamentul enurezisului primar nocturn sau a nicturiei, ingestia lichidiana se limiteaza la cantitatea cea mai mica posibil, cel putin o ora inainte si opt ore dupa administrare. Tratamentul fara restrictie lichidiana poate duce la retentie hidrica/hiponatremie cu sau fara semne si simptome de supradozaj (cefalee, greata, varsaturi, crestere in greutate si in cazuri severe, convulsii).
Pacientii peste 65 ani, cei cu concentratie scazuta a sodiului plasmatic si cei cu un volum urinar pe 24 ore crescut (peste 2,8 – 3 l) prezinta un risc crescut de hiponatremie. Pentru evitarea hiponatremiei este necesara prudenta in cazul tratamentului concomitent cu medicamente ce sunt cunoscute ca induc SIADH (antidepresive triciclice, inhibitori selectiv de serotonina, clorpromazina si carbamazepina) sau cu antiinflamatoare nesteroidiene.
Tratamentul cu Minirin MELT trebuie intrerupt in cazul afectiunilor intercurente caracterizate prin dezechilibre hidroelectrolitice cum ar fi: infectiile sistemice, febra, gastro-enteritele. Daca apare cefalee, care poate fi un semn de supradozaj, este de preferat sa se omita o doza in ziua respectiva.

4.5 Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune
Este putin probabil ca desmopresina sa interactioneze cu medicamentele care influienteaza sistemul oxidativ microsomal hepatic;  studiile in vitro cu microsomi umani arata lipsa metabolizarii hepatice a desmopresinei. Nu au fost efectuate studii de interactiune in vivo.
Substantele cunoscute ca induc tulburari ale secretiei de ADH: antidepresive triciclice, inhibitori selectivi de serotonina, clorpromazina si carbamazepina pot determina un afect aditiv antidiuretic crescand riscul retentiei hidrice. Antiinflamatoarele nesteroidiene pot potentia activitatea antidiuretica si induc retentia hidrica/hiponatremia.
Tratamentul concomitent cu loperamid determina o crestere de pana la trei ori a concentratiei plasmatice a desmopresinei, ceea ce va duce la crestera riscului de aparitie a retentiei hidrice/hiponatremiei.
Desi nu au fost investigate alte medicamente ce incetinesc tranzitul, poat avea aceleasi rezultate. Glibenclamida scade activitatea antidiuretica. Tratamentul concomitent cu dimeticona determina o scadere a absorbtiei desmopresinei.
O masa standardizata cu 27 % lipide administrata inaintea unei doze de 0,4 mg desmopresina, scade semnificativ absorbtia acesteia. Desi aceasta nu influienteaza semnificativ efectul farmacodinamic, evaluat prin productia de urina si osmolaritate, exista posibilitatea ca aceasta sa apara la doze mai scazute. Alimentele pot sa scada intensitatea si durata efectului antidiuretic al dozelor orale mici de desmopresina, acest lucru trebuie avut in vedere inainte de cresterea dozelor.

4.6 Sarcina si alaptarea
Utilizarea desmopresinei in cursul unui numar limitat de sarcini la femei cu diabet insipid a indicat rare cazuri de malformatii la copii. Pana in prezent nu sunt disponibile alte date epidemiologice relevante. Studiile la animale nu au evidentiat efecte daunatoare directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltarii embrionare/fetale, nasterii sau dezvoltarii postnatale. Medicamentul Minirin MELT nu va fi prescris decat cu prudenta la femeia gravida. Se recomanda monitorizarea tensiunii arteriale datorita riscului de aparitie a preeclampsiei.
Desmopresina se exercita in laptele matern, dar nu exista riscuri pentru sugar la dozele terapeutice. Rezultatele obtinute din studiile efectuate la mamele care au primit doze crescute de desmopresina au aratat ca desmopresina excretata in laptele matern este mult mai scazuta decat cea necesara pentru a influienta diureza.

4.7 Efecte asupra capacitatii de a  conduce vehicule si de a folosi utilaje
Minirin MELT nu are nici o influienta asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reactii adverse
Tratamentul fara restrictie concomitenta de lichide poate duce la retentie hidrica/hiponatremie cu sau fara semne si simptome de intoxicatie cu apa (cefalee, greata, varsaturi, crestere in greutate, si, in cazuri severe, convulsii).
Enurezis nocturn primar si diabet insipid, frecvente (>1/100):
- Nervos – centrale: cefalee
- Gastro – intestinale: dureri abdominale, greata foarte rar.
(<1/10000):
- Metabolice: hiponatremie
Au fost raportate cazuri izolate de alergie cutanata si cazuri severe de alergii generale. Au fost, de asemenea raportate foarte rare cazuri de tulburari emotionale la copii.

Nicturia

In studiile clinice efectuate au fost raportate reactii adverse la 35% din pacienti in perioada de tritare a dozei; in timpul tratamentului de lunga durata, procentul de reactii adverse a fost de 24% cele mai frecvente fiind: cefalee 6%, vertij 3%, edeme periferice 3%, mictiuni frecvente 2%, greata 2% si crestere in greutate 2%.. Incidenta reactiilor adverse raportate la mai mult de 1% din pacientii cu nicturie tratati cu desmopresina pe parcursul a 3 saptamani  de titrare a dozelor dupa modelul descris (0,1; 0,2; 0,4 mg) la 632 pacienti a fost dupa cum urmeaza:
- hipertensiune arteriala 2%,durere abdominala 4%,diaree 2%, uscaciunea gurii 2%, greata 3%, fatigabilitate 2%, edeme periferice 2%,hiponatremia, 4%, cefalee 15%, vertij 3%, insomnia 1%,mictiuni frecvente 2%.

4.9 Supradozaj

Chiar si dozele uzuale in combinatie cu ingestia unei cantitati considerabile de lichide, pot determina intocsicatii cu apa. Doze de la 0,3μg/kg i.v. si 2,4μg/kg intranazal au determinat hiponatremie si convulsii la copil si adult. Pe de alta parte, 40μg acetat de desmopresina intranazal, administrate unui copil de 5 luni si 80μg intranazal la un copil de 5 ani nu au determinat simptome. 4μg acetat de desmopresina administrata parenteral unui nou nascut a determinat oligurie si crestere in greutate. Supradozajul determina prelungirea duratei de actiune si cresterea riscului de retentie hidrica si hiponatremie.
Simptome: cealee, greata, retentie hidrica, hiponatremie, oligurie, convulsii, edem pulmonar.
Tratament: tratamentul hiponatremiei trebuie sa fie individualizat, dar trebuie urmate cateva recomandari generale. Se intrerupe tratamentul cu desmopresin, se opreste aportul hidric, se controleaza echilibrul electrolitic, la nevoie se administreaza furosemid si sodiu. Nu se cunoaste antidot specific.

5. Proprietati farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutica: hormoni ai lobului posterior hipofizar; hormon antidiuretic (ADH) si analogi, desmopressinum.
Cod ATC: H01BA02
Desmopresina este un analog sintetic al hormonului natural secretat de hipofiza posterioara, arginin vasopresina. Diferenta consta in faptul ca gruparea amino a cisteinei a fost indepartata si L-arginina a fost substituita cu D-arginina. Aceasta modificare duce la o durata mai lunga de actiune, o activitate antidiuretica mult mai pronuntata,eect presor extrem de scazut chiar in lipsa acestuia la dozele clinice uzuale si la o crestere a nivelului plasmatic al factorului VIII la pacientii cu hemofilie A si boala von Willebrand tip I. Efectul antidiuretic marcat este explicat de afinitatea mare a desmopresinei fata de receptorii V2 de la nivelul portiunii finale a tubului contort distal si a tubului colector fata de receptorii V1, raportul de selectivitate V2/V1 fiind de aproximativ 10.000, explicand efectul contractil nesemnificativ, chiar absent al acesteia asupra musculaturii netede. Eficacitatea antidiuretica a desmopresinei la pacientii  cu nicturie a fost evaluata prin studii ce au inclus pacienti cu cel putin 2 mictiuni pe noapte si poliurie nocturna definita printr-o cantitate totala de urina ce depaseste capacitatea functionala a vezicii urinare. La acesti pacienti numarul mictiunilor nocturne a scazut cu o rata de 45% comparativ cu 15% in grupul placebo. Diureza nocturna a scazut cu o rata de 40-45% comparativ cu 6-8% in grupul placebo. Durata primei perioade neintrerupte de somn, creste cu 1-2 ore, fat de grupul placebo. Efectul este cu atat mai intens cu cat diureza nocturna anterioara era mai mare. Intr-un alt model de studiu clinic, in care desmopresina a fost administrata intravenos la voluntari sanatosi, valoarea CE50 stabilita in functie de osmolaritatea urinara a fost de 1,7 pg/ml si de 2,4 pg/ml i functie de volumul urinar.

Producator: FERRING GmbH

La toate aceste probleme ai doar un aliat: medicul care se ocupa de copilul tau. Asculta-l cu atentie si urmeaza-i sfaturile.

Ai uitat de medicamente ? Nu trebuie sa te sperii daca ai uitat sa administrezi o doza copilului tau. Daca s-au scurs doar 2 sau 3 ore din momentul in care trebuiau administrate medicamentele, inca nu e prea tarziu si te sfatuiesc sa i le dai. Daca au trecut mai mult de 5 ore de la momentul cand trebuia sa le ia, lasa timpul sa curga si nu uita sa i le administrezi la urmatorul moment cand trebuie sa le ia. Nu dubla doza pentru ca ai uitat !

Daca copilul tau s-a saturat si nu mai vrea sa ia medicamente trebuie sa ai rabdare si sa ii explici cat mai multe lucruri despre boala lui. Cu rabdare, e nevoie sa inteleaga ce se intampla daca opreste tratamentul brusc. Trebuie educat sa isi asume responsabilitatea in aceste probleme si e necesar sa va simta “aproape” si ca aveti incredere in el. Intelegerea problemelor  medicamentelor atrage automat si raspunderea pentru intreruperea lor. Altfel spus, copilul trebuie sa fie constient ca poate decide daca continua tratamentul sau nu, dar raspunderea pentru acest fapt este in intregime a lui. De multe ori, la adolescenta cand apar perioadele in care copilul neaga tot ce vine de la parinti, poate este de ajutor un dialog purtat pe aceasta tema de catre unchiul sau matusa sa.

Medicamentatia epilepsiei poate fi stabilita destul de flexibil intr-un interval de o ora pana la o ora si jumatate in jurul orei fixate cand trebuie administrata. Este bine daca aveti de administrat medicamente anticonvulsivante in doua doze, sa lasati un interval intre ele de aproximativ 12 ore.

Reactiile adverse date de medicamentele antiepileptice, pot sa ii faca pe unii copii sa refuze sa continue tratamentul. Am intalnit refuzul adolescentelor la valproat deoarece acesta ingrasa. Trebuie purtat un dialog, in care copilul sa isi expuna parerea sau temerile iar parintele sa il inteleaga si sa ii explice. Medicul poate fi un mediator excelent si de multe ori poate furniza o solutie de compromis, astfel incat copilul sa se bucure de o viata   cat mai normala.

Sfatuiesc parintii cu toata caldura, sa isi rupa putin timp pentru a tine o agenda a crizelor in care sa noteze informatii despre toate crizele copilului.  Ar trebui sa aveti informatiile de cele mai importante despre criza:
- data, ora, minutul cand a aparut criza,
- durata crizei,
- aveti idee despre ce a provocat criza ?
- daca copilul avea febra in momentul producerii crizei sau nu,
- s-a produs in somn sau in stare de veghe ?
- s-a instalat pe tot corpul sau doar pe o parte ? unde anume ?
- copilul a fost constient pe timpul crizei sau nu ?
- ce medicamente erau administrate copilul in perioada crizei ?
- ce medicament ati administrat in timpul crizei ?
- dupa criza, a fost somnolent ? coerent sau nu ? centrii vorbirii au fost afectati ? pe ce durata ? pareza ? ameteala ?
Toate aceste informatii scrise la putin timp dupa consumarea unei crize, va vor scuti de batai de cap nedorite cand medicul neurolog pediatru va va pune cateva intrebari.

Am lucrat o perioada la invitatia Royal College of Paediatrics and Child Health la Addenbrooke’s Hospital, de pe langa Universitatea din Cambridge, la departamentul Child Development Centre cu md. Alasdair Parker si md. Chris Verity carora le port recunostinta pentru ce am invatat de la ei. Am ramas surprinsa placut sa vad ca pacientii mici, diagnosticati cu epilepsie au asupra lor cand vin la consultatii un mic “Diary” in care isi completeaza diferite informatii legate de boala lor si crizele peste care trec.

Trebuie sa stiti ca exista factori care influienteaza aparitie crizelor la copilul cu epilepsie. Este bine a evitati acesti factori cat puteti de mult, astfel va protejati copilul in primul rand de aparitia unei crize, dar va protejati si pe dumneavoastra de probleme neplacute la care trebuie sa faceti fata:
- intreruperea brusca a medicamentelor antiepileptice; tratamentele bazate pe antiepileptice se scad treptat ca doza sau se inlocuiesc cu altele numai dupa cum va recomanda medicul. Trebuie evitata intreruperea lor, si chiar daca pare imperios acest lucru (din alte cauze, alte afectiuni aparute, etc.), nu actionati inainte de a lua legatura cu medicul. Consultati medicul ! El va poate informa cum sa faceti acest lucru in siguranta sau poate sa va dea o alternativa pentru intreruperea medicamentatiei.
- noptile nedormite pot cauza aparitia unei crize. Mai ales in cazul adolescentilor, este posibil ca datorita lipsei somnului pe o perioada mai lunga. Daca cunoasteti acest fapt veti fi atenti si il veti trimite la culcare in timp util.
- consumul de alcool este un factor ce duce de foarte multe ori la aparitia unei crize;
- cresterea temperaturii corpului. Este posibil ca de la o simpla raceala copilul dumneavoastra sa ajunga la o criza pentru ca nu a realizat ca are febra si aceasta este factor declansator al crizelor. Trebuie administrate antitermice si facut tot posibilul sa mentinem normala temperatura corpului.
- hiperventilatia, (respiratia sacadata sau respiratia profunda) poate declansa o criza;
- exista epilepsii care sunt sensibile la stimuli luminosi, mai ales la stimularea luminoasa intermitenta; aceasta inseamna ca trebuie evitat calculatorul, televizorul, discotecile cu jocuri de lumini intermitente si stoboscop, chiar si deplasarile cu automobilul atunci cand soarele se vede printre copaci alergand cu repeziciune.

Pentru parintii care au o fetita diagnosticata cu epilepsie, trebuie sa se astepte ca pe perioada ciclului menstrual, din cauza hormonilor aparuti in organism sau chiar si din cauza retentiei apei, eplepsia sa se agraveze. Nu este valabil in toate formele de epilepsie dar un procent insemnat dintre fetite realizeaza acest fapt. Sunt medici care chiar prescriu pe langa medicamentele normale pentu epilepsie si diuretice in aceasta perioada a lunii.

In cazul vaccinarilor, nu trebuie sa va feriti copilul cu epilepsie de vaccinuri decat in doua cazuri:
- atunci cind in perioada campaniilor de vaccinari, copilul dumneavoastra are o boala sufebrila,
- atunci cand stiti despre copilul dumneavoastra ca prezinta o reactie adversa la respectivul vaccin.
In acest moment se afirma ca vaccinurile sunt sigure si faptul ca aveti copilul diagnosticat cu epilepsie nu trebuie sa va faca sa luati o decizie grea in fata vaccinarii. Cele doua cazuri prezentate mai sus sunt valabile si pentru orice copil normal. Recomandarea mea este sa reprogramati vaccinarea  atunci cand copilul nu mai are febra, si chiar si atunci sa il protejati inainte si dupa vaccin cu paracetamol (sau alt antitermic ce il aveti la indemana).

Sper ca informatiile prezentate in continuare sa fie de folos familiilor care au in mijlocul lor un copil diagnosticat cu epilepsie, deoarece progresul medicinei din ultimile decenii ma face sa cred ca tratamentul epilepsiei este eficient si arunca o lumina favorabila asupra unei vieti ce acum multi ani in urma parea naruita din copilarie.

Ce este epilepsia ?

Definitia cea mai des intalnita este de boala manifestata prin crize repetabile. Criza este o manifestare clinica ce apare in urma unei descarcari electrice ale neuronilor din creier (sau o grupa de neuroni). Neuronul este celula nervoasa a creierului. Cu alte cuvinte, o descarcare nervoasa a celulelor nervoase din creier este responsabila de aparitia si instaurarea crizei.

Clasificarea crizelor epileptice

La o analiza atenta a bolnavilor ce prezinta crize epileptice, s-a constatat ca aceste crize pot fi:
- criza partiala, daca se manifesta pe o parte a corpului bolnavului, si survine in cazul descarcarii unui grup e neuroni dintr-o anumita parte a creierului;
- criza generalizata, daca apare pe intreg corpul si este produsa de descarcarea tuturor neuronilor din creier.

Crizele partiale daca sunt analizate in amanunt, pot avea diverse manifestari:
- motorii in care bolnavul se zbate sau se incordeaza;
- vizuale in timpul carora bolnavul “vede” pete de diferite culori;
- auditive in care bolnavul aude sunete inexistente;
- olfactive in care simte mirosuri care nu exista;
- senzitive sunt crizele la care bolnavul simte durere sau furnicaturi in diferite parti ale corpului;
- psihice la care bolnavul simte sau are senzatia de  frica;

In timpul crizelor partiale, bolnavul poate sa ramana costient sau poate sa isi piarda starea de constienta. Deci, avem o noua clasificare din acest punct de vedere:
- crize partiale simple;
- crize partiale complexe.

Din informatiile de pana acum, se desprinde ideea ca la mai multe tipuri de crize, ar trebui sa avem mai multe tipuri de epilepsii. Asa este. Medicii in general le numesc sindroame epileptice.

Exista patru criterii de baza dupa care un medic recunoaste sindroamele epileptice:
- tipul crizelor (pierde sau nu constienta, apare pe o anumita parte a corpului, pozitia ochilor, in somn sau nu),
- varsta de inceput a crizelor (sugar, copilarie, adolescenta),
- dezvoltarea psihica a copilului si comportamentul acestuia (este impulsiv sau agresiv sau instabil psihic…)
- electroencefalograma (cum arata traseele desenate de electroencefalograf).

In functie de cat de multa informatie poate da parintele medicului legat de crizele copilului, si de cauza epilepsiei, acesta poate sa imparta epilepsiile astfel:
- epilepsii simptomatice (sunt cele la care cauza a putut fi diagnosticata si se cunoaste cu siguranta; ex: encefalita, meningita, creier dezvoltat insuficient );
- epilepsii criptogenice (sunt epilepsiile la care medicii “suspecteaza” cauza exacta dar, in acest moment nu pot demonstra cu ajutorul mijloacelor de investigatie acest lucru);
- epilepsii idiopatice (sunt in general epilepsiile fara o cauza anume si de cele mai multe ori sunt puse pe seama factorului genetic);

Exista totusi posibilitatea ca o criza epileptica sa apara datorita unei boli (febra puternica, meningo-encefalita, diaree puternica insotita de deshidratare, etc.) dar fara existenta epilepsiei. Aceasta criza trece odata cu vindecarea bolii care a cauzat-o, si nu mai mai apare pana la sfarsitul vietii. Deci o singura criza aparuta nu atrage automat si diagnosticarea pacientului cu epilepsie. Medicii cunosc acest fapt.

Mai mult decat atat, exista epilepsii benigne care pot fi controlate cu medicamente si care in unele cazuri dispar complet dupa o anumita varsta. Aceste epilepsii nu au impact asupra sanatatii generale a pacientilor si nu afecteaza gradul de dezvoltare al intelectului.

Pentru a intelege cat de afectat va fi copilul cu epilepsie in viitor, parintele ( e bine sa spunem parintii, pentru ca e o necesitate ca amandoi parintii sa cunoasca cat mai multe despre afectiunea micutului), trebuie sa stie cat mai multe despre aparitia crizei epileptice. De aceste informatii are nevoie medicul de la dumneavoastra atunci cand ajungeti la cabinet:
- daca epilepsia a aparut inaintea varstei de 2 ani (debutul epilepsiei);
- cauza epilepsiei (daca aceasta este cunoscuta), daca a fost o meningo-encefalita, daca creierul nu a ajuns la etapa de dezvoltare necesara inainte de nastere sau, o hipoxie la nastere;
- daca crizele sunt greu controlabile prin medicamentele pe care le administrati;
- cand copilul a avut episoade de status epileptic (o criza a carei durata este de peste 20 minute);
- daca copilul are si alte afectiuni neurologice, sufera de tulburari de invatare sau da dovada de intarziere in dezvoltarea neuro-psihica;
- daca pentru a controla crizele, copilului i se administreaza o cantitate mare de medicamente.

Mod de administrare:
Terapia anticonvulsivanta: Se recomanda o doza initiala redusa, care se mareste treptat, simultan cu reducerea gradata a anticonvulsivantelor administrate anterior. Adulti si copii peste 10 ani: initial 400 mg pe zi, apoi doza se mareste treptat pana la doza optima individuala. Copii intre 5-10 ani: initial 10-20 mg/kg zilnic; crestere gradata pana la 20-30 mg/kg zilnic, administrate in mai multe prize, pana la 600 mg pe zi. Copii de la 1 la 5 ani: 200-400 mg pe zi. Copii pana la 1 an: 100 mg zilnic.
Profilaxia psihozelor maniacodepresive: doza zilnica este, in medie, de 400-600 mg.
Nevralgia de trigemen: doza initiala este de 200-400 mg si se poate creste, in medie, la 600- 800 mg pe zi, pana la disparitia durerii. Se stabileste apoi doza minima eficienta, prin reducerea progresiva a dozei.
Neuropatia diabetica, diabet insipid central, manifestari acute in dezalcoolizare:
doza medie este de 600 mg pe zi. In cazul pacientilor varstnici sau subponderali se recomanda stabilirea dozei initiale la 200 mg pe zi.
Posologia in insuficienta renala severa: La pacientii cu filtrare glomerulara mai mica de 10 ml/min sau care necesita dializa se administreaza 75% din doza obisnuita.

Interactiuni medicamentoase:
Scade eficacitatea anticoagulantelor cumarinice, chinidinei, contraceptivelor orale si doxiciclinei. Administrat concomitent cu eritromicina, cimetidina, litiu, alte anticonvulsivante, inhibitori de MAO apar manifestari toxice. Modifica testele functionale tiroidiene.
Supradozare: S-au observat urmatoarele simptome: varsaturi, tremor, modificari ale tensiunii arteriale, tulburari ale sistemului circulator, oligurie, deprimare respiratorie, pierderea constientei, convulsii ajungand pana la coma. Tratamentul este simptomatic.
Mod de prezentare:
Comprimate de 200 mg carbamazepina, cutii cu 50 comprimate. Comprimate de 300 mg carbamazepina retard, cutii cu 50 comprimate. Comprimate de 600 mg carbamazepina retard, cutii cu 50 comprimate.